Da puiuţ, e importantă…însă numai în măsura în care se canalizează înspre ceea ce îţi denotă cu adevărat caracterul.
Uite, pentru a avea o viaţă împlinită trebuie să faci ceea ce simţi că te reprezintă, numai dacă vei fi tu însuţi în relaţie cu ceilalţi, numai atunci vei fi satisfăcut.
Ştiu, e foarte greu să-ţi arăţi adevărata faţă şi să-ţi postulezi propriile convingeri, din cauză că oprobriul celorlaţi(care deseori e nefundamentat)te face sa arunci cu pietre în capetele tuturor celor care se nimeresc să-ţi fie prin preajmă.
Dar dacă oamenii ar fi mult mai înţelegatori cu cei din jur, şi i-ar accepta pentru ceea ce sunt si nicidecum pentru ceea ce încearcă să pară,abia atunci dragul meu, am fi cu toţii împliniţi şi fericiţi.
Prin urmare, nu orice apreciere te împlineşte(de exemplu:când in grupul tau de prieteni esti apreciat pentru ca fumezi, iar motivul pentru care faci lucrul ăsta e acela de a-ţi câştiga un anumit statut, nu te vei simţi împlinit, fiindcă aprobarea lor nu referă la ceea ce eşti tu cu adevărat, ci la masca pe care ţi-ai fabricat-o pentru a te putea alatura grupului respectiv.
Aşadar, nu fii doar o marionetă, nu te depersonaliza, ridica fruntea şi înfruntă posibilele lovituri, altminteri o să ajuţi şi tu la “malformarea” realităţii”!
Cum aşa? Păi aminteşte-ţi de câte ori nu ai facut lucruri(care te dezgustau, oripilau etc)numai pentru a te potrivi unui peisaj anume?
Ştiu, de prea multe ori, dar dacă reuşeşti să constientizezi ca majoritatea oamenilor fac acelaşi lucru, atunci nu-ţi ramâne decât sa te întrebi: “frate, dacă fiecare imita pe cineva, care la rândul lui imită pe altcineva, unde e realitatea?”
Ei bine, atâta timp cât nu ai curajul de a-ţi înfrunta temerile, şi nici bunavoinţa de a-i accepta pe ceilalţi pentru ceea ce sunt, realitatea nu există, ceea ce exista e doar un film cu buget redus jucat de pseudo-actori!
N-ai vrea să evadezi din el?
